Dupa doua zile de framantat noroiul si rostogolit pietrele prin Muntii Nemirei si ai Vrancei de jur imprejurul Slanicului Moldova, mi-am spus ca nimic nu poate fi mai potrivit decat alte doua zile de relaxare si liniste pe malul Lacului Mocearu, alaturi de prietenii pe care nu-i mai vazusem de mult. Oportunitate numai buna pentru minivacanta de 1 Mai. Ei bine, m-am inselat. Adica, relaxare a fost, dar ceva mai activa decat imi propusesem.
Ajunsi la cabana odata cu luna pe cer care abia se intrezarea printre norii grosi si furtunosi, ne-am integrat rapid in decor, iar aroma libertatii deja impanzea atmosfera, ma rog, oarecum amestecata cu cea a gratarului.
Am stat cuminti si linistiti, dozandu-ne energia pentru urmatoarea zi, ca si cum ceva prevestea ca o sa fie... frumos!
Dimineata ne-a intampinat cu o vreme fantastica si cu pregatirea acareturilor pentru drumetie.
Revigorati, ne-am incolonat, gata de drum. Acolo unde gandul avea sa ne poarte.
Am ales un traseu arbitrar, fara sa am vreun habar ce ne poate pandi pe parcurs, asigurandu-ma doar de existenta conexiunilor catre drumurile principale ce duceau catre destinatia propusa: Lacul Meledic.
Astfel, luand calea estului catre coada Lacului Mocearu ne-am afundat in padure coborand spre sud pe un drum desprins parca din povesti.
La intrarea in catunul Crevelesti am inceput sa urcam prin padure catre Varteju.
Pana cand...
Pana cand drumul nostru s-a "pierdut" in apele Raului Padurile.
Ne-am asigurat ca drumul va iesi iarasi la suprafata (la un moment dat) ca nu cumva sa "finalizam" intr-o cascada sau vreun lac de acumulare, iar repriza de moto rafting a inceput...
Ce-i drept, cam inghesuit vadul pentru Patrol, asa ca ne-am strecurat cat de elegant am putut...
Cautand pe cat posibil sa minimalizam daunele, constienti fiind ca evitarea acestora era practic imposibila.
Sau, probabil nu am aplicat corect tehnica "sprijinitului pe mal" sau a "bratului de fier" :)
Oricum, aceste silfide au trecut sfidand inclusiv proverbul "ca gasca prin apa" :)
Cu grija, cele doua Patroale de la "Serviciul taluzari", vorba lui Tutu, au plutit in aval...
Pana cand din apele raului s-a ivit iarasi drumul.
Fiind un drum ca-n palma, am traversat in goana Varteju spre Lopatari, urcand pe Platoul Salin Meledic, pana pe malul Lacului Meledic, unde ne-am bucurat de o pauza prelungita si privelistea din jur. Portret de familie de off-roaderi, Ion savaundu-si trabucul de vanilie :)
Portret cu pioneri care au inteles si testat toate solutiile alternative pentru un off-road veritabil, sau altfel spus "pun blocantul cand vor muschii mei".
Iata si celebra poza cu sarituri. Nu stiu de ce, mereu se intampla asta cand avem fetele cu noi :)
Si una pentru prieteni...
Interesant si placut amenajata incinta de langa lac. Un loc bun de tinut minte si de revenit.
Mai ales ca platoul salin ofera privelisti tamaduitoare.
Cateva cadre trase din masina, din mers, pe drumul de coborare de pe platou...
Ajunsi in preajma cabanei, fetele s-au retras pentru vocalize, pregatindu-se pentru karaoke-le de seara. Asa le-am promis!
In timp ce noi ne-am mai pierdut putin prin padurile din jurul Lacului Mocearu.
Pana cand dinspre lac a venit usor o boare...
Si nu una de la Thierry Mugler sau Jean Paul Gaultier, ci una irezistibila... a gulash-ului mult asteptat :) Adevarul este ca numai la aceste ocazii ma intalnesc cu castroane de genu'.
Dupa care... Karaoke a fost! Am promis! :) ...dar recunosc ca nu mi-am imaginat ca o sa prinda atat de tare.
Urmatoarea zi, desi ploaia ne-a dat tarcoale intreaga zi, ne-am propus o destinatie mai indrazneata, mai exact Varful Penteleu. Dar si mai indraznet s-a dovedit a fi traseul pe care tot in mod arbitrar l-am ales. Mai exact am decis sa urcam prin Terca, catre Focul Viu (de Buzau) de-a lungul Raului Slanic, cand pe stanga cand pe dreapta acestuia. Atat de indraznet, incat in urma unei analize juste am concluzionat ca ne trebuiesc ore bune sa traversam sleaurile ce se intindeau pe kilometri intregi, riscand astfel sa ratam destinatia in intevalul de timp propus.
Asa ca am coborat in mare viteza spre Gura Teghii.
Iar in Varlaam, am continuat de-a lungul Raului Basca Mare.
Alaturi de alti temerari.
Presati oarecum de timp, am urcat drumul forestier Cernat dintr-o suflare, ajungand in golul alpin al Penteleului.
Unde fix cu 100 de metri inaintea cabanei ultimul strat de zapada s-a opus vehement.
Noi, cei de la "Serviciul taluzari" am incercat o varianta ocolitoare a paraului de zapada de a ajunge la cabana.
Dar pamantul mult prea afanat si ud nu ne-a dat voie sa inaintam mai mult de 50 de metri.
Deja in valul gros de ceata se zarea silueta cabanei.
Din pacate bezna alba nu ne-a dat voie decat la o fotografie de grup, vizibilitatea fiind sub 50 de metri.
Asa ca am repetat-o putin mai jos, unde cat de cat se mai puteau zari cativa coapaci.
Faptul ca nu ne-am putut bucura de privelistea oferita de Varful Penteleu a fost compensat din plin cu campiile intregi cu ghiocei.
Nu mai pot afirma ca de la asemenea distanta fata de Lacul Mocearu, mai simteam izul fasolei cu ciolan afumat, dar judecand dupa imensitatea ceaunului plin ochi, cred ca aveam nasul usor infundat :) Cand am ajuns la cabana, am crezut ca prietenii care s-au ocupat de fasole si carora tin sa le multumesc, s-au gandit sa ne prelungim sederea cu inca vreo 2-3 zile.
Dupa care evident ca n-am scapat... Karaokeeeee! :) Am zis... "o ora". Ma resimteam dupa cei aproape 100 de kilometri de hoinareala de peste zi. Ei pe naiba... auzi gluma... o ora :)
Si astfel am revenit pe meleagurile orasului de la Dunare, mai obosit decat am plecat. Si asta gratie prietenilor! Carora vreau sa le multumesc tuturor pentru companie si voie buna.
Gata! Am scris destul... am plecat la Slanic Moldova. Ma asteapta Dacii Liberi! :)