M-am asternut la drum odata cu ploaia catre Slanic Moldova unde avea sa se desfasoare etapa de debut a Campionatului National de Off-road din Romania pentru anul 2015, respectiv Trofeul Dacii Liberi, eveniment gazduit de Club Off-road "Dacii Liberi" Bacau, Off-road Club Vaslui si Enduro Club Xriders.
Acompaniat de vorbele de duh ale Regelui Soparla, nici nu am simtit cei aproape 200 de kilometri, dezmeticindu-ma abia cand valul de ceata coborase la limita carosabilului. Ma apropiam de destinatie...
Hotelul Venus situat in inima statiunii a fost tabara noastra pret de patru zile. O locatie pur retro, dar comfortabila si perfect ajustabila pe profilul evenimentului.
In holul hotelului, secretariatul concursului isi astepta participantii...
M-am instalat la penthouse, privind atmosfera ce domina intreaga statiune, imaginandu-mi efectele ploii ultimelor zile asupra traseelor. :)
In zona tehnica, echipa organizatorilor punea la punct ultimele detalii ale zilei urmatoare.
Tarziu in noapte, in cadrul brief-ingului, s-au definitivat caracteristicile generale ale evenimentului.
Destul dupa miezul noptii, linistea a coborat peste hotel amortind intreg zbuciumul in asteptarea diminetii.
Dimineata a adus soarele pe cer si o atmosfera perfecta pentru moralul participantilor, lasand uitarii ploaia si negura zilei trecute.
Startul competitiei s-a dat din centrul statiunii Slanic Moldova.
Si... 3, 2, 1... START...
La nici 200 de metri de Start, traseul Extreme isi arata coltii cu o urcare de toata frumusetea...
Surprinzator, concurentii urca ca pe bulevard. E adevarat, destul de bine zvantat si drenat terenul in ciuda ploii din ziua trecuta.
Echipajul clujean ezita la un Y, Mao pregatindu-se pentru o eventuala recuperare, dar Luci reincadreaza si urca fara ezitare.
Imi mut punctul de statie in asteptarea concurentilor de la Extreme intr-o noua pozitie, avand si noi off-roadul nostru... asa... la scara 1:25 :)
Noua zona se arata a fi foarte interesanta ca traseu pentru Extreme, dar foarte greu accesibila la picior. Dinamica concurentilor este de-a dreptul fabuloasa parcurgand traseul intr-un ritm de tipul "bara la bara". Reusesc sa surprind cateva cadre in bezna de sub coronamentul copacilor. Reusesc sa alunec in rau, reusesc sa feresc camera foto de o izbitura zdravana, dar nu mai reusesc sa ma feresc pe mine in cadere prinzandu-mi genunchiul intre greutatea proprie si pietrele raului.
Pana reusesc sa ma dezmeticesc, sa ma adun din apa cu toate cele, echipajele disparusera din raza vizuala. Cat mai ramasese din ziua competitionala, am facut o vizita celor de pe traseul Open, pe care i-am gasit navigand intens prin rauri de noroi.
Cam astea au fost capturile primei zile. Se pare ca norocul nu mi-a suras nici mie, nici concurentilor, pamantul imbibat cu apa si mlastinile silindu-i pe absolut toti participantii de la clasa Open sa-si incheie ziua in afara timpului maxim admis pentru ziua de concurs.
A doua zi imi adun reperele pentru punctele de statie si ajung odata cu participantii de la clasa Open direct in mijlocul aventurii. Si nu cu unul, doi... cu toti... asa ca sa compenseze ziua trecuta. Problema: o urcare - nu dramatica, fara risc de accidentare, dar cu noroi... dar cum sa spun... mult noroi. Tocmai ce plouase zdravan in zilele trecute. Am mai zis asta, nu?! :)
Nimeni nu a reusit sa urce fara asigurare. Fiecare echipaj se trolia in legea sa, in modul si directia pe care o considera oportuna. Un adevarat test de anduranta fizica si psihica pentru fiecare echipaj in parte, dar in special pentru copilot si troliul masinii. Nu are rost sa descriu starile pe care le-am vazut pe viu, voi lasa imaginile sa vorbeasca de la sine, desi sunt constient ca realitatea a fost mult mai profunda decat vor lasa acestea sa se vada...
Nu vreau sa adaug comentarii despre echipaje sau masini. Fiecare a fost fabulos in felul sau. Vreau doar sa fac o mica paranteza si sa-mi exprim admiratia pentru acest echipaj - 148 Open, pentru acesti doi domni: Emil Niculescu (66 ani) - pilot si Florin Stanila (51 ani) aka Nasu Mare - copilot, pentru faptul ca inca tin vie aceasta pasiune si nu in orice fel. Respect domnilor!
Echipa "Tinere Sperante", asa cum a fost numita in semn de apreciere in cadrul competitiei. Bravo domnilor!
M-au omorat contrastele date de lumina soarelui arzator ce trecea printre ramuri si se izbea de sol, dar spectacolul oferit a meritat deplin. Bravo echipaje! Stand destul de bine la capitolul timp, printre capturi am reusit sa filmez si cateva secvente, iar puse cap la cap, arata cam asa (obligatoriu HD):
Apoi, am plecat intr-un suflet spre urmatorul punct de statie de pe traseul Extreme, iar cand am vazut ce urma sa se intample acolo mi-am spus ca aceasta este cu adevarat ziua mea norocoasa. Cei de la Extrem urmau sa coboare printr-o ravena... pff, Doamne ce ravena. In functie de punctul de intrare in ravena puteau cobori 200 sau 100 de metri, dar ultima suta era fantastica. O inclinare decenta, de cel mult 30%, pericol de producere accidente inexistent, in schimb adancimea de la firul ravenei pana la cel putin unul din maluri era de 2,5 metri, evident celalalt mal era mai inalt. Maluri foarte agresive, foarte abrupte, iar din 10 in 10 metri toata conformatia terenului se schimba, astfel nu se putea aborda o singura tehnica pe intreaga coborare. Textura solului era extrem de fainoasa, astfel aderenta ar fi fost extrem de precara, probabilitatea de a rasturna masina fie pe stanga, fie pe dreapta fiind majora si existenta in orice punct. O coborare foarte tehnica care ar fi solicitat echipajul la maxim.
Dupa ore de asteptat si plimbat de-a lungul ravenei, timp in care imi imaginam cum... aud portavocea lui Romeo de jos de pe firul vaii, care ne anunta sa coboram deoarece s-a renuntat la aceasta sectiune din traseu. Sincer, trebuie sa recunosc, am avut o mare dezamagire. Ar fi fost un spectacol de mare rafinament tehnic.
Intr-un final m-am indreptat spre noua pozitie a CP-ului, care devenise si CP Finish, urcand pe cursul raului pana la un punct de "cumpana" pentru cei de la Extreme. Aveam acolo o coborare pe noroi, urmata de viraj in unghi drept spre stanga peste un arbore doborat ce trona in drum. Ceva de genu':
In pozitie de atac:
Atac:
Sau ca sa fiu mai explicit. Stiti cat i-a luat echipajului Andy | Costin sa execute manevra?! - Va spun eu, ca am fost acolo: fix 3 secunde!!! Dovada:
Stiti ce diferenta era intre manevra de mai sus si ravena?! - Va spun eu, ca am fost si dincolo: imensa! Pacat, poate alta data.
Si astfel se incheie cea de-a doua si ultima zi a competitiei. Din cele 4 clase ale competitiei Hobby, Standard, Open si Extreme, m-am axat pe Open si Extreme, adica fizic atat am reusit sa acopar, fiind unul singur. Mi-au placut traseele, atat cat am vazut din ele... multa munca, multa truda. In departajarea dintre concurenti factorul decisiv al ierarhizarii a fost anduranta fizica si psihica a echipajului secondata si deloc lipsita de importanta de anduranta masinii si a accesoriilor, in detrimentul factorului pur tehnic, unde unul poate altul nu, sau unul stie cum altul nu. Daca pierdeai un accesoriu, cum ar fi troliul, sau o componenta mecanica, erai scos din joc, iar in conditiile date si la solicitarile masive, existau frecvent aceste sanse. In fine, de asta e... concurs. Iar vremea... mna... e cum vrea Cel de Sus. Te adaptezi tu (daca poti si ai cu ce) conditiilor meteo, pentru ca nu poti muta norii pe cer, precum aplicatiile pe display-ul unui Android.
Despre Standard nu pot preciza decat ca am parcurs cu 2 saptamani inainte de etapa 80% din itinerariul initial al traseului, acum in cadrul concursului scurtandu-se considerabil, si nu am avut nici cea mai mica emotie. Povestea de atunci este: Pe urmele dacilor. Dar da, este adevarat, ploaia le poate transforma radical. Revin la ce spuneam mai sus despre vreme...
Trofeul Dacii Liberi, contine 2 episoade: