2245-0: Cindrelul si Strategica

Miezul zilei ne ajunge din urma exact in momentul in care pasim pe poarta campingului din Costesti (Hunedoara), o destinatie situata la poalele Muntilor Sureanu (parte a grupei montane centrale Sureanu - Parang - Lotrului) in inima cetatilor dacice.

Din punct de vedere al lucrurilor pe care mi le propusesem, locatia primeste cea mai mare nota datorita pozitiei strategice, in sensul ca se afla situata in imediata vecinatate a cetatilor dacice, destul de aproape de un oras (Orastie), la cateva sute de metri de prima localitate (Costesti), mai ales ca nu agreez pozitia unui camping intr-o localitate, sau "camping pe ulita" cum ii mai spun.

Ca ambient, iarasi vorbim de o locatie care prezinta potential, fiind amplasata pe cursul Raului Orastie al carui susur este atat de prezent, dar care din pacate nu beneficiaza de atentia cuvenita, seceta punandu-si serios amprenta peste suprafata verde din mijlocul campingului. Fapt care permitea prafului sa se ridice si la cele mai mici adieri ale vantului ca sa nu mai vorbesc de situatiile in care s-ar fi desfasurat activitati de relaxare (fotbal, badminton, etc) in zona "verde" sau masinile ce rulau pe drumul de macadam limitrof campingului.

In ce priveste conditiile de campare... rulota m-a salvat. Nu detaliez... pentru ca nu am ce detalia. Astfel, a doua parte a zilei s-a consumat molcom imprejurul rulotei punand la cale incursiunile urmatoarelor zile.

Dimineata urmatoare (ma rog, nu mai era chiar dimineata pentru ca avusesem ceva de mers pana sa ajung in zona de interes) deja pregateam Patrolul la intrarea pe drumul forestier Curpatu pentru urcarea spre golul alpin al Crestei Cindrelului.

Cu 1,0 atmosfere transformasem drumul forestier in autostrada.

Astfel dupa ce drumul forestier a traversat o padure de toata frumusetea, la marginea acesteia am zabovit pentru o mica gustare ce trebuia sa suplineasca micul dejun sarit de dimineata.

Lasam in urma padurea si ne aventuram cat mai departe pe golul alpin.

Kilometri intregi de frumusete nemarginita.

Privesc cu incantare ceea ce mi se asternea in fata ochilor...

Si ne lasam purtati de drum...

Vremea este fabuloasa. Nici cald, nici rece. Nici vant, nici arsita. Usor, usor incepe sa dispara din mahnirea adunata pe Transfagarasan.

Iar despre frumusetea locului... ce pot spune!... nemarginita...

" - Tati, mai avem?!"

"- O secunda... indata-ti raspund..."

" - Ooo, da! Abia m-am incalzit :)"

Acordam prioritate mioarelor...

Si ne oprim cat de des putem, ametiti de multitudinea si frumusetea locurilor, unul mai ispititor ca altul.

Si iata-ne ajunsi la primul obiectiv din traseul zilei: Iezerul Mic Cindrel, unul din cele doua lacuri glaciare ale Masivului Cindrel.

Lasam in urma aceasta mica oglinda a cerului si ne indreptam catre varf.

Iar in scurt timp ajungem pe cel mai inalt punct al Muntilor Cindrel, respectiv Varful Cindrel (2245m), cea mai mare altitudine din toata aventura noastra.

Ce pot spune?! Dumnezeu a fost generos cand a zamislit aceste locuri...

Panorama de pe Varful Cindrel catre est (click pe imagine pentru rezolutia maxima)...

Panorama de pe Varful Cindrel catre nord-vest (click pe imagine pentru rezolutia maxima)...

Panorama de pe Varful Cindrel catre sud (click pe imagine pentru rezolutia maxima)...

" - Sarim?!"

" - Sigur. Se poate!... sa plecam fara poza cu saritul!!!"

Dupa mult asteptata pauza de pe Varful Cindrel, lasam locul asa cum l-am gasit... in toata splendoarea lui, pentru a ne indrepta spre cel de-al doilea lac glaciar al masivului.

Evident ca din preajma varfului se putea vedea (chair tind sa cred ca intr-o maniera mai spectaculoasa - privit dinspre vest) Iezerul Mare Cindrel, dar prea ma atragea coborarea abrupta spre lac.

Si mai interesant se arata versantul pe care tocmai il coborasem, care acum trebuia urcat :)... ma refer la coborarea/urcarea de la Varful Cindrel direct catre Iezerul Mare, cateva sute de metri. Nu este nimic de speriat, este o coborare/urcare ceva mai abrupta (pe teren foarte afanat) care incepe/se continua cu o inclinare laterala accidentata dar decenta pe curba de nivel. Cu putina atentie se poate parcurge fara nici cea mai mica problema. Pe ud, este alt scenariu.

Ma rog, cand esti singur, mai ales pe teren virgin, lucrurile si manierele de abordare se modifica putin, simturile se acutizeaza, instinctul de conservare creste putin, evident responsabilitatea trebuie sa fie maxima (asta e valabil in orice situatie, indiferent daca ai sau nu pasageri). Asa cum spuneam totul a decurs OK (fapt pe care l-am apreciat si stiut dinaintea actiunii), cu foarte multa... liniste in masina :)

Revenind iarasi la cota maxima a Cindrelului pe Platoul Diavolului, ne angajam la o coborare lunga si frumoasa catre Pasul Steflesti pentru a intra pe Valea Frumoasei, de-a lungul Raului Frumoasa.

Ceea ce am descris in cuvinte si imagini pana acum, am surprins selectiv si pe cardul GoPro-ului...

Si... sa coboram, zic. Am zis ca e lunga...

Pana am intrat pe Valea Frumoasei... care-si merita numele pe deplin...

Ziua incepea sa se ingusteze iar planul din capul meu incepea sa nu-si mai gaseasca locul intre intervalele orare, asa ca am alergat kilometri intregi de-a lungul raului pana am gasit locul pentru picnic care usor tindea sa se transforme in cina. Mi-a amortit gatul, privind spre stanga de-a lungul Raului Frumoasa la cate locuri idilice erau. Intr-un sfarsit, il gasim si pe al nostru.

" - Mancam si noi astazi?!... sau doar facem poze si plecam?!"

Personal, imi tercuse si foamea si setea cand am ajuns acolo... de unde n-as fi vrut sa mai plec...

Si nu eram singurul care simteam asta...

Un om responsabil ar fi incheiat ziua aici, avand in vedere ca ne aflam la o distanta considerabila de camping. Soarele se apropia cu repeziciune de pamant... imi fac socotelile, imi da cu rest... "trebuie sa iau o hotarare"... si zic sa mergem (mai am timp sa ma gandesc pana ies in Transalpina) ...

Ies in Transalpina, opresc 2 secunde, setea de aventura castiga batalia din capul meu impotriva ratiunii, virez brusc spre stanga si efectiv zbor pe asfalt pana la Obarsia Lotrului, apoi Voineasa, iar la intrare in Valea Macesului zic... "aici este, sa intram...".

Si astfel incepe cea de-a doua parte a traseului, care in mod normal trebuia sa coincida cu cea de-a doua parte a zilei... in mod normal. Am zis sa intru din Valea Macesului, ca sa las cei mai frumos din Strategica la urma... ca la masa, desertul la urma.

Urc tare, sustinut, drumul imi permitea. La un moment dat drumul devine din ce in ce mai rupt, retrogradez in treapta intai pentru confortul pasagerilor mei, imi spun in gand ca "orice ai face nu mai prinzi lumina... sunt 60 de kilometri" astfel continuandu-mi urcarea ca un batranel pana ajung in golul alpin pe ultimele crampeie de lumina ale amurgului. Si eram abia la inceputul traseului...

Deschidem porti, inchidem porti...

Traversez kilometri de padure intr-o goana nebuna si... la un moment dat... ma opresc. Sa ne relaxam putin, sa pozam ceva, zic...

Panorama de pe Strategica catre Lacul Vidra (click pe imagine pentru rezolutia maxima)...

M-am linistit. Era limpede ca in fata nu ma astepta decat un (lung) rally-raid nocturn...

Asa ca am bagat camera in rucsac si am lasat GoPro-ul sa-si faca treaba... Ramasese singura solutie pe care o mai aveam la indemana. Mi-a trecut prin cap ceva legat de trepiede si expuneri lungi, dar mi-am tinut gandurile pentru mine, altfel riscam sa iau si bataie :)

Destul dupa miezul noptii pe o liniste deplina (poate doar mici sforaituri) am ajuns... in camping.

O zi lunga... Abuzand de ultimul strop de energie, cat stateam pentru 2-3 poze in camping, realizez ca se scursesera cel putin 60 de litri de motorina din rezervorul Patrolului in cei peste 400 de kilometri ai zilei. Daca as tine sa fiu in ton cu expresiile la moda as spune ca "asta inseamna sa fii mafiot" :)

M-am bagat la somn, a doua zi urma sa o iau de la capat...

__________

Raidul 2245-0 [Din Parang la cota Zero] contine 5 episoade: