Refugiul de pe Sandru

Cand prietenii ma suna si imi vorbesc despre lucruri frumoase, mai ales atunci cand urmeaza sa se intample, nu am cum sa stau locului. N-ar fi pacat? Asa ca, nici n-am asteptat sa inceapa sfarsitul de saptamana si Patrolul deja era parcat la marginea Focsaniului, satul de asfalt si gata pregatit de aventura. Convoiul s-a pus in miscare si in cativa kilometri am parasit carosabilul indreptandu-ne catre padurile din vestul orasului.

Am traversat zeci de kilometri de padure si zone deluroase pana am atins primul punct de interes al expeditiei... Focul Viu de la Andreiasu de Jos, judetul Vrancea.

Dupa Focul Viu traseul a continuat spre nord, lasand usor-usor in urma dealurile inverzite indreptandu-ne catre zona montana, pana in golul alpin al Lepsei.

O vreme superba de toamna si un traseu care incepea sa devina din ce in ce mai indraznet si mai lung. Mai exact dupa ce am coborat in Oituz catre Fierastrau-Oituz, am urcat in Cerdac catre destinatia primei zile, Targu Ocna. In cuvinte pare simplu de explicat, in realitate am parcurs doar... 180 de kilometri :) Din nou am fost la volan, din nou am ramas fara poze.

Dar am mers dupa ceasul elvetian al lui Rechinu' iar soarele nici nu apucase sa se ascunda dupa deal cand deja ne instalam corturile in tabara amplasata intr-o poiana de toata frumusetea.

Eu personal ma bucuram de momentele de pauza si liniste si cred ca si ceilalti din grup, singurul care nu intelegea de ce ne-am oprit, fiind micutul si energicul... David!... cel mai tanar participant.

Si nici ca s-a lasat batut... a stat alaturi de noi la focul de tabara pana la miezul noptii.

Pe noi, dimineata ne-a trezit cu gogosi si lapte batut...

Iar pe micul off-roader cu un zambet de bucurie vazand mobilizarea trupei pentru o noua zi de aventura...

Ne punem in miscare si indata ajungem la primul obiectiv al celei de-a doua zi, Manastirea Ciresoaia...

Urmand o scurta oprire la Masa Reginei...

Dupa care am inceput coborarea catre Slanic...

Evident, fiecare in maniera proprie :)

Am stat in dreapta. A condus Razvan. Am avut timp sa mai tin si camera foto in mana... ma rog, altenam intre camera si bere. Am traversat Slanicul si am inceput urcarea catre golul alpin dinspre Varful Sandru Mare, cu un mic pit stop intr-o poienita plina cu mure.

Dupa care am lasat padurea in urma noastra indreptandu-ne spre (probabil) cea mai pitoreasca zona a Muntilor Nemira.

Ne-am regrupat...

Si ne-am mai regrupat inca odata pe Varful Ghepar - 1304 m...

Nem tudom, magyar, kulonben forditottak volna a feliratokat a tetejen Ghepar (daca functioneaza bine Google Translate-ul veti intelege si inscrisurile de pe Varful Ghepar, daca nu... va prindeti voi).

Am coborat de pe Ghepar pregatiti de o noua urcare catre Varful Sandru Mare.

Si dupa o mica baie de namol la discurile de frana...

Iata-ne intr-un loc de vis... Varful Sandru Mare - 1640 m, Muntii Nemira... (click pe imagine pentru rezolutia maxima)

Ne-am bucurat deopotriva de privelistea ametitoare si de pauza de masa.

Dupa care ne-am mobilizat cu totii la reconditionarea, mai exact vopsirea, refugiului montan situat pe Varful Sandru Mare. Initial a fost construita ca o cabana pentru radioamatorism de catre radioamatori acum cateva zeci de ani in urma. Cand probabil nu mai servit scopului, a fost abandonata, fiind transformata in refugiu montan. In tot acest timp, vremea si-a pus serios amprenta pe mica si fragila constructie metalica, degradandu-se si ruginind. Astfel, initiativa voluntara de a o vopsi a avut ca scop lungirea vietii refugiului, atat de important in situatii delicate atunci cand te afli pe munte.

Si, sa incepem...

S-au aplicat doua straturi de vopsea, respectandu-se culorile Salvamontului...

S-au refacut inscrisurile. Tot cu vopsea, pentru a rezista in timp...

S-au facut si retusurile finale...

Si am aplicat (evident cand nu era prin preajma) si o "stampila" in semn de apreciere fata de initiatorul acestei actiuni - Marius Constantin aka Rechinu'. Bravo omule!

Si... cam gata. Asa arata acum refugiul de pe Varful Sandru Mare, Muntii Nemira, gratie acestor oameni, iubitori de munte si de off-road. Respect si felicitari tuturor!

Asa cum am afirmat de la inceput... "dragostea de natura si aventura nu tine de calitatea talpii bocancului sau a anvelopei, ci in mod evident, este strict legata de caracterul omului"... si acum imi pastrez acelasi punct de vedere (vezi pagina JorJ) si il voi pastra mereu. Off-roadul si off-roaderii NU dauneaza muntelui. Daunatorii sunt atat de evidenti, indiferent de ce hram poarta.

Lasam adierea vantului de toamna si ultimele raze de soare ale zilei sa usuce "semnatura" noastra, bucurandu-ne de frumusetea nemarginita a acestor locuri...

Apoi coboram de pe munte, retragandu-ne in liniste catre hotelul miilor de stele...

Adunandu-ne iarasi in jurul focului si a povestilor...

Pana cand... pana cand da strechea in noi... o tura de noapte...

Scurta, ce-i drept. Dar mai bine scurta, decat deloc :)

Lasam lumea dezlantuita cu framantarile ei...

Si revenim iarasi in farmecul povestilor...

Pana la ultima scanteie.