Inainteeee!... ar fi strigat un anumit personaj daca ar fi fost prezent.
Dar, dupa capul meu, as pune un Rechin la comanda batalionului, si pare ca ai redecorat intreg traseul.
Precum spuneam...
Si nu orice rechin, ci ditamai Rechinu' Zburator de Padure.
Am traversat Putna in incercarea indrazneata de a urca spre Varful Lacauti.
Pe un traseu plin cu surprize ascunse sub zapada abia ninsa.
Nici macar lapovita rece nu putea sterge zambetele permanente si voia buna care ne-a insotit la tot pasul.
Asa ca am pedalat sustinut.
Pana aici...
Cand lucrurile au inceput sa se complice pentru fiecare dintre noi.
Urcand din copac in copac.
Seara se apropia, lapovita se intetise si era limpede ca sansele de a ajunge pe varf disparusera, asa ca am luat hotararea sa ne intoarcem. Ma refer la faptul de a ajunge in intervalul de timp propus, nicidecum la imposibilitatea escaladarii.
Cand am avut parte de cel mai deosebit moment al zilei, lapovita s-a transformat in ninsoare.
Dar nu orice ninsoare, ci una ca-n povesti.
Subit, foamea, graba, noaptea, au disparut. A ramas doar bucuria iernii.
Alunecam usor printre fulgii mari ce se zbenguiau intre noi.
Intreg decorul se schimbase...
Putna ne astepta cu apele inghetate.
Noaptea deja venise iar gerul se intetise. Am plecat spre cabana impreuna cu milioanele de fulgi din lumina proiectoarelor.
Unde ne-am adunat gramada in jurul gratarului si a ceaunului cu gulash. Ce a urmat nu se mai povesteste, dar a fost de poveste :).
A doua zi dupa ce ne-am dezmeticit si am raspuns apelului de dimineata, am luat-o usurel peste dealuri fara sa ne zdruncinam prea tare, asa... in acord cu starea de spirit.
La pauza de pranz, cat unii se ocupau de vinul fiert ce raspandea aroma scortisoarei in toata padurea...
Altii isi manifestau sentimentele in zapada...
Mai erau si amatori de sedinte foto...
Ma rog, sunt aceleasi personaje in toate ipostazele, dar ce mai conteaza.
In ultima zi fiecare a plecat pe drumul sau dupa un sfarsit de saptamana plin de voie buna in care am ras mai mult decat am facut-o tot anul.
Oameni faini alaturi de care as lua-o de la capat oricand. Va multumesc.
O parte din noi am hotarat sa urcam prin padure spre Soveja, iar pe langa faptul ca am scapat de asfaltul chinuitor am traversat Varful Coasa invaluit in alb si frumos.
Click pe imagine pentru rezolutia maxima...
Ne-am mai luat inca odata ramas bun...
Cu multumiri tuturor pentru companie si voie buna.
Din pacate 5D MK II-ul meu nu este disponibil in perioada asta, asa ca am scos de la naftalina micul si batranul 450D cu kit-ul de 18-55/f3.5-5.6 (pe care Canon il vinde pe post de capac pentru body) si am tras de el cat am putut. Noroc de fixul de 100/f2.8 care a mai salvat unele cadre, diferenta e vizibila.
Incerc sa compensez calitatea slaba a fotografiilor (stiu eu ca-s slabe, nu trebuie sa-mi spuna altcineva) spunand inca odata ca a fost un weekend pe cinste, exact ca pe vremea de inceput a Luciadelor, ba chiar mai mult decat atat. Aceiasi nebuni care nu s-au schimbat deloc, ba dimpotriva.